Vești bune pentru cei care vor să își cumpere o casă. Crește numărul locuințelor finalizate

Vești bune pentru cei care vor să își cumpere o casă. Crește numărul locuințelor finalizate
Publicat: 04/09/2013, 17:24
Actualizat: 22/03/2019, 14:35

Numărul locuințelor finalizate în primul semestru este mai mare cu aproape 800 de unități față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind construite 16.859 locuințe, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică (INS), informează Mediafax.

„Pe medii de rezidență, în semestrul I 2013, cele mai multe locuințe au fost date în folosință în mediul rural, ca pondere reprezentând 54,4% din total. Repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, față de semestrul I 2012, în semestrul I 2013 a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri private, cu 1.264 locuințe, iar numărul locuințelor realizate din fonduri publice a scăzut cu 471 locuințe”, se arată într-un comunicat al INS.

Datele statistice arată creșteri în regiunile de dezvoltare București – Ilfov (cu 329 locuințe), Sud – Est (320), Vest (197), Nord – Est (174) și Centru (125). Scăderi s-au înregistrat în regiunile Nord – Vest (202 locuințe), Sud – Muntenia (98) și Sud – Vest Oltenia (52).

În trimestrul al doilea au fost date în folosință 9.177 locuințe, în stagnare față de același trimestru din 2012.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării